Despre tristețea copilului născut în vacanță

În timpul școlii, copiii aniversați aduceau bomboane la școală. Îmi amintesc cu câtă bucurie le cântam la mulți ani, iar ei apoi ne serveau pe fiecare cu câte o bomboană. Cât îmi doream și eu atenția aceea, în care 35 de copii se uită la tine și îți acordă 5 minute ție exclusiv.

Apoi am crescut și au început petrecerile aniversare, pe’nserat. Mâncare, sucuri, prăjituri, șampanie, tort, artificii, dansuri cu lumina stinsă…

Ziua mea este în mijlocul verii, în mijlocul vacanțelor la bunici și al concediilor.

Îmi amintesc cum stăteam de ziua mea afară, singură în fața blocului, cu o cutie cu bomboane, așteptând poate să mai vină câte un copil și cum mă întorceam cu cutia de bomboane aproape plină înapoi în casă.

Apoi nu am avut nu am avut petreceri aniversare … căci nu aveam pe cine să invit, majoritatea fiind plecați. Iar pe vremea aceea nu îmi era deloc suficient să stau cu părinții. La un moment dat, eram ok să evadez cu iubitul în oraș, o perioadă am fost ok cu soțul si părinții, o dată am plecat din țară cu soțul – și Doamne cât am plâns prin Istanbul, de dorul alor mei, de ziua mea.

Între timp am ajuns la concluzia că am nevoie și de familie și de prieteni pentru a fi fericită de ziua mea. Întâmplarea face ca anul acesta se prefigurează a fi pe zero pe toate planurile și ma inundă din nou tristețea din copilărie.

Nu știu dacă și pentru voi este la fel de importantă ziua de naștere, sau dacă eu am ceva lipsuri pe undeva, însă pentru mine este o zi cu greutate.

Citeam zilele trecute articolul în care Tily povestește despre cum a sărbătorit-o pe fetița ei mai devreme, din cam aceleași motive. Ei bine, cred că de anul viitor ziua mea se va muta în iunie!

Dragi părinți, vă încurajez să faceți tot posibilul ca, dacă aveți copii născuți vara, ei să nu ajungă să simtă acest gol de singurătate.

Cu un zâmbet trecem peste toate, nu? Iar dacă nu, atunci cu o bere bună.