Recent mă amuzam să aud expresia „cercul morții” cu referire la percepția bărbaților asupra perioadei februarie – martie, marcată de 4 sărbători în 3 săptămâni, 4 zile în care iubirea se transformă în inimioare de ciocolată și flori de import, sau alte lucruri mai simpatice de atât (fie că sunt reconectări, îmbrățișări sau inimioare de hârtie asimetrice). 

Indiferent de abordare, este o perioadă care din păcate pune deseori presiune pe relații (de tot felul), într-o vreme în care este și foarte ușor să renunți, în care descopăr deja de câțiva ani că nu prea mai există monogamie, că prea mulți rămânem agățați în tot felul de interacțiuni, chiar fără a ajunge să le numim relații, că prea mulți din relații caută activtăți „extracurriculare” pe tinder sau facebook etc.

În tot acest context, am observat că este foarte ușor să ne sabotăm relațiile cu 3 verbe, lipsite de acțiune:

Ești

Orice propoziție care începe cu ești are multe șanse să arunce interlocutorul într-o poziție defensivă.

Încă de acum 12 ani, când intram în zona de training și consultanță, învățam la cursuri cum să oferim feedback constructiv. Regula de aur era să vorbești despre fapte, acțiuni sau inacțiuni, și despre tine, despre cum te-ai simțit tu, nu să faci afirmații subiective despre cum este sau nu celălalt.

Când am devenit mamă, am aflat cât de grea poate fi etichetarea copiilor și care sunt efectele pe termen lung, indiferent dacă afirmația este pozitivă (de tip ești cel mai deștept) sau negativă (de tip ești prost). Am înțeles atunci pe propria piele cum eu am fost afectată de aceste etichete, care urmează după un ești.

Nu mai știu dacă acesta a fost momentul când am devenit „alergică” la cuvânt, folosit la persoana a doua singular cu referire la mine, dar clar a fost momentul când am devenit atentă când și cum îl folosesc și îmi aprinde beculețe când îl aud.

După ești urmează mereu o evaluare subiectivă. În timp ce ești frumoasă este o afirmație apreciată, plăcută, o validare căutată (din păcate) de femei, ești nervoasă nu este o afirmație care ajută conversația și implicit relația/interacțiunea.

Aștept

Aștept este despre așteptări și proiecții.

Aștept este uneori despre a refuza să trăiești prezentul pentru că aștepți ceva mai bun. Aștept este despre prezumția că celălalt se va comporta întocmai cum îți dorești, fără măcar să îi spui ceva.

Aștept este despre mai bun, mai mare, mai frumos, mai elegant, mai romantic, mai mult. Aștept este despre perfecțiune. Iar perfecțiunea nu există. Și tot ce există este ce ai acum.

În rândul generației 18-35 ani studiile arată că există așa numitul perfecționism multidimensional – adică perfecționismul determinat de așteptări nerealist de mari. Acest perfecționism a fost asociat cu depresie, anxietate, tulburări de alimentație.

Merită citit studiul căci trece de la perfecționism la psihopatologie, studiind o generatie între 1989 și 2016.

Dacă la ești poți schimba focusul pe propria persoană și schimbi tonul comunicării, la aștept nu prea ai ce face. O persoană prinsă în proiecții și așteptări nu va fi fericită decât atunci când va renunța singură la ele. Voiam să zic că va fi fericită dacă va gasi ceea ce caută, dar cum perfect nu există, este o utopie.

Câteodată este bine să iei trenul care te duce mai aproape de scopul tău, chiar dacă pare un tren de legătură. Ai putea fi surprins de rezultat.

Trebuie, cu extensiile – niciodată, întotdeauna

Trebuie adaugă la așteptare. Trebuie impune, pretinde.

Trebuie închide conversația, la fel ca niciodată și întotdeauna. Orice vine după ele este o contrazicere și nu un schimb de idei. Poziția nu este de conversație, cât mai degrabă un joc de putere, din care de fapt nimeni nu câștigă.

În 2014 am scos din vocabular acest trio – trebuie, niciodată, întotdeauna. Nu a fost ușor  (nu sunt o sfântă) și a venit după o serie de niciodată-uri încălcate.

Acesta a fost momentul când nu m-am mai atașat de opiniile mele și am început să ascult mai deschisă opiniile altora.

Am trăit și evoluat în acești 5 ani de deschidere, cât în 30 dinaintea lor.

Unde are loc iubirea?

Între aceste 3 verbe, care etichetează, afirmă, pretind, dar care nu construiesc, unde are loc iubirea oare? Eu cred cu tărie că iubirea este un verb care presupune acțiune constantă, și nu un substantiv, care există sau nu, pur și simplu.

Acum 12-13 ani, din interiorul unei mari companii de training, priveam cu uimire (și naivitate, adaug azi) la companii și indivizi care participau și cereau continuu cursuri de comunicare.

Astăzi înțeleg de ce.

Dacă în fiecare zi alegem acest tip de interacțiune și comunicare, fără construcție concretă, cum oare ne putem aștepta să îmbătrânim împreună? Și cum ne putem aștepta să fim fericiți?

Sigur unii dintre voi gândiți că e stupid să ne cenzurăm cuvintele, însă apelul meu nu e la cenzură, ci la conștientizare despre cum închidem și deschidem porți de comunicare. Dacă tot o facem, măcar să o facem conștient, altfel viața ni se va întâmpla și nu vom înțelege mare lucru.

Tu ești atent la modul în care te exprimi?

Relații cu împlinire să avem!