Scriam zilele trecute despre cum urmează să am sărbători diferite de tot ceea ce am trăit până în prezent, în această perioadă a anului. Pe măsură ce am înaintat în vârstă și maturitate, Crăciunul a căpătat o semnificație aparte. Îmi amintesc că, acum 14-15 ani, nu însemna mare lucru. Primisem din partea facultății o vacanță la Herculane de Revelion, pentru rezultatele obținute, și am făcut schimb fără să clipesc cu una de Crăciun, cu un coleg care voia să petreacă Crăciunul acasă, în familie. Pentru mine era egal.

Îmi amintesc perfect că dintotdeauna am ținut la surpriza moșului și la pititul cadourilor în mini bradul de acasă, de-o seamă cu mine, pe care mama îl pune azi pentru copiii mei. Mereu ne pândeam unii pe alții, mai mult eu pe ei (realizez pe măsură ce scriu), să le pun ceva, cât de mic (pe cât îmi permiteam din alocații, burse și salarii), în brad.

Mesele în familie au devenit importante acum 12-13 ani, când am intrat într-o familie cu tradiții, dar mai ales după ce am devenit mamă, acum 9 ani, când mi s-a schimbat întreaga perspectivă cu privire la ce este important în viață și ce înseamnă familia.

Fie că alegeam să plec cu prietenii în oraș sau să stau acasă cu ai mei, fie că apoi organizam mese pentru familiile reunite sau mergem în vizite alternativ la ei, de mulți ani deja Crăciunul însemna împreună, însemna împachetat pe furiș și o dimineață de 25 în pijamale în jurul bradului, deschizând pe rând cadouri, însemna surpriză și nerăbdare, însemna cald și bine.

De când am devenit mamă, împreună a însemnat împreună cu ei, de când mi-am construit familia proprie, împreună a însemnat celula nou creată înainte de toate, și apoi familia de origine.

Apoi celula s-a spart și lucrurile se tot repoziționează.

Anul acesta realizez că povestea s-a dus într-o extremă, neintenționat, extremă în care am ratat Crăciunul. Adevărul este că 2019 a fost un an intens, plin de lecții, care mai de care mai dureroase și a trecut cu viteză fulminantă, încât nu îmi vine a crede că scriu acest articol în ajunul Crăciunului … revenind, anul acesta sunt singură de Crăciun, parțial din cauza unei hârtii notariale, parțial din alegere personală. Practic, copiii sunt la tatăl lor, așa cum avem înțelegerea, iar eu am ales să nu merg la ai mei și nici să ies cu prietenii, ci să stau cu mine.

Stând așa, am realizat că anul acesta nu am:

• Nu am ascultat Radioul lui Moș Crăciun, pentru prima oară în 9 ani, pentru că nu am simțit să fac asta.
• Nu am scos trenulețul de advent cu 24 de surprize, prima oară după 10 ani …
• Nu am gătit … nici sarmale, nici cozonaci, nici nimic.
• Nu am văzut nici măcar un Moș, deși în alți ani ajunsesem la 12 moși văzuți (da, făceam cu copiii vânătoare de moși crăciuni).
• Nu am vizitat caravana Sărbătorile vin, cu cel mai tare Moș și cele mai roșii camioane.
• Nu am vizitat nici măcar un targ de Crăciun, și doar ce am aflat că se vor închide (surpriză, pentru că trece Crăciunul, evident, dacă mai sunt printre voi d’aștia ca mine, care nu știu că a venit și deja trece).
• Nu o să am o masă plină de oameni pe 25.

Da, am împodobit bradul, cele câteva lumini prin casă sunt rămase de anul trecut (da, nu le-am demontat și le-am mai si aprins de ziua mea în vară :))), dar nu am pus coronița pe ușă și nici toate decorațiunile, pentru că nu se simte Crăciun.

Da, am împachetat azi cadouri și le-am așezat atentă sub brad. Dar tot nu se simte Crăciun.

Da, am reușit cu greu să ajungem la poza tradițională de la Foto Union și da, este cea mai reprezentativă nouă, deloc asortată, făcută pe repede înainte.

Da, o sa mergem în vizită la ai mei, pe 26, dar acela este oricum … mai puțin Crăciunul.

În concluzie 2019 se simte ca un an fără Crăciun, poate nu am reușit să intru în spiritul Crăciunului, poate că am avut zile care s-au simțit ca ani, poate că lipsește acel împreună pe care l-am construit eu…

Pentru voi cum se simte oare Crăciunul?

 

Las aici o listă deschisă de colinde puțin altfel … potrivite pentru acest Crăciun altfel.  Sărbători cu liniște să avem și Crăciun fericit! 

 

PS: Sunt în introspecție, nu în butoi cu melancolie 🙂 I’m alone but I don’t feel lonely. I have myself.