Anul acesta am ținut din nou atelierele de ouă galactice, la târguri, în școli și grădinițe, sau la noi, în tandem părinte copil. Ne-au trecut prin față sute de copii și zeci de părinți și profesori, educatori.

Toți s-au speriat de ideea de a se murdări pe mâini. Adevărat este că atelierul merge la extrema în care te murdărești pe mâini de culoare neagră, și nu doar că te atingi puțin cu pensula, ci răsucești în mână un ou proaspăt vopsit…negru.

Este un moment care te scoate din aria de confort încă de la începutul atelierului și te ține acolo pe toată durata atelierului. Recunosc că anul acesta am stat puțin pe margine și am observat reacțiile participanților, părinți și educatori care încurajau, susțineau copiii, dar și o parte de educatori care au repetat de prea multe ori „of, te-ai murdarit”, „ai grijă să nu dai pe tine”, „nu mai pune mâna acolo”, strigând „nu! ai pus mâna pe față” etc, și chiar a existat o grădiniță unde am fost întrebați dacă se va murdări mocheta de pe jos (poate nu e cea mai bună idee să ții ateliere de pictură într-o cameră cu mochetă bej … ) – evident că aici s-au scăpat ouă pe jos, aici copiii au pus mâna și pe față și în păr, aici au scăpat ouăle pe ei, ceea ce nu s-a întâmplat acolo unde lumea a fost relaxată legat de murdărie.

„Murdăria e bună” are 3 etape +1 (opțională): 

1. copilul se chinuie din răsputeri să nu se murdărească. Nu ține oul, nu îl atinge,  nu reușește să îl coloreze, se frustrează, ripostează la fiecare sugestie de pune mâna „dar mă murdăresc”.
2. apoi se murdărește, vrea să se spele repede, se supără uneori, sau doar constată faptul vocal, tare.
3. după ce faptul e consumat, acceptă starea de fapt, înțelege că i se permite și continuă. 2% din copii însă cer ajutor și nu acceptă murdăria.
4. 50% din copii se bucură de experiență. 48% din ei încă nu reușesc după o oră să spargă tiparul și, deși acceptă, nu trăiesc experiența din plin, ci mai degrabă așteaptă momentul de final când se curăță și se bucură de oul realizat.

Am mai observat că din copiii care ajung să se bucure de experiență, cei mai mulți sunt băieți. Tot ei sunt și primii care acceptă convenția că ne putem murdări. Fetele au nevoie de mai multe reasigurări că este în regulă, că se curăță și că va merita efortul.

Am văzut copii cărora le era frică să se murdărească, dar am văzut și repulsie și m-am bucurat să le văd transformate în bucurie.

Frumosul cel imperfect

Frumusețea care vine din imperfecțiune este a doua obiecție și a doua ieșire din aria de confort. Da, totul în numai 1h.

Copiii învață de mici că frumosul este definit de contur, de formă, de culori clar delimitate, și asta nu doar prin coloratul în contur, dar și prin feedbackul pe care îl dăm noi unei lucrări „măzgălite” (conform standardelor noastre de adulți), raportat la una cu personaje conturate, acțiune, culori „bine” amplasate.

Mai mult, copiii învață să evalueze frumosul conform acelorași standarde.

Și, uite, vin la atelier doi nebuni care le spun că spațiul cel fumos pe care îl admirăm în fotografiile Hubble nu este despre contur și culori definite, ci despre pete și transparențe, iar buretul și apa deja murdare (șoc și groază!), îi va ajuta să creeze întrepătrunderi ale culorilor, nu buline de culoare. La fel se opintesc atunci când le pun culori iar acestea se ating în paletă sau când le spun să ia cu buretul câte 2-3 culori simultan. După ani în care au învățat să ia culorile pe rând, să spele bine pesula înainte, este justificată reacția.

  

Și astfel învățăm să pictăm cu pete, cu transparențe și cu stropi, cu unelte neconvenționale, cu răbdare și libertate.

Până la sfârșitul atelierului, unii copii au fost atât de încântați de această nou descoperită libertate încât au gustat din ea jucându-se cu mâinile în culoare și frecând mâinile una de cealaltă, întinzând acuareaua pe pielea care anterior nu fusese cotropită de negru.

Dragi părinți, vorbim continuu de „think outside the box”, creativitate, inovație, imaginație și totuși de mici îi băgăm pe aceste mici canale și uităm de ei acolo. Eu cred că este o abilitate importantă să colorezi în contur și să faci buline perfecte, la fel să te poți menține curat, însă nu cred că le este util să păstreze această abordare cu sacrificarea libertății și cu standardizarea frumosului.

Vrem artiști? Artiștii nu sunt liniari. Ei nu respectă standarde.

Vrem creativi? Creativii au nevoie să se exprime și altfel decât o face majoritatea.

Nu îi uitați pe canale. Luați-i de mână din când în când pe lângă cărarea bătută, prin iarbă, prin noroi, faceți o „ziua murdăriei” în fiecare lună, susțineți și această latură a lor, lăsați-i să fie liberi, fără prejudecăți, fără etichete.