Lucia Radu

Uneori sunt singură

Ieri am ajuns la capătul puterilor.

Mulți mă întrebați cum le pot face eu pe toate, și articole, și campanii, și cursuri, și evenimente, și sală, și copii și și și … ei bine, pot până când nu mai pot… iar ieri a fost o zi în care nu am mai putut. Și am plâns cu lacrimi de crocodil vreo oră, singură, în mașină …. mă rog, începusem pe stradă… da, ieri am putut fi văzută ca o nebună singură, plângând pe stradă, pe lângă un bancomat, în încercarea de a cumpăra ceva pentru atelierul de mâine…poveste lungă aici. A fost pur și simplu un moment de neputință care a umplut paharul.

S-au adunat deja multe zile în care mă culc la 2 și mă trezesc la 5, ziua alerg între evenimente și întâlniri, cumpărături pentru casă sau ateliere, alte aspecte administrative legate de copii, noaptea pregătesc materiale pentru ateliere, iar dimineața trebuie să mă trezesc devreme pentru a putea pregăti copiii de grădiniță, iar uneori, ca și acum folosesc timpul să mă ventilez  scriind cu voi în gând.

Ieri spre exemplu am plecat de acasă știind că voi avea timp să mă opresc să mănânc la prânz în oraș și să mai și lucrez (mai am proiecte și pe design grafic, campania și multe mesaje nerăspunse – îmi pare rău, revin) și totuși un set de circumstanțe au făcut ca eu ieri să mănânc prima masă seara la 19.40.

Zilele trecute înregistram acest filmuleț …

căci da, sunt o mamă imperfectă, iar aseară, știind că voi ajunge din nou acasă pe la 20.30 și că poate copiii ar fi adormit până atunci, i-am chemat în oraș să mâncăm împreună, să îi văd, iar ei m-au simțit și mi-au dat din energia lor bună.

Sunt om, mi-e greu uneori, iar uneori sunt singură în toate astea.

10 comentarii

  1. Lucia, te inteleg si sun alturi de rtine. Suntem oaeni, sunte mame, suntem femei care muncesc, suntem sotii, avem atat de multe roluri, sarcini, taskuri, rtebuie sa fim si bune, si intelegatoare, si blande si autoritatere, ferme, descurcarete, inteligente, rapide, profi si cate si mai cate. Cate pot incapea intr-o singura fiinta? Cat poti sa duci? E normal sa te simti coplesita, e normal ca lucrurile sa nu iti iasa, e norml sa te simti frustrata. E normal sa nu mai poti. Trebiuie doar sa iti dai voie sa traiesti neputinta si sa accepti ca esti fiinta umana si atat poti face in acest moment. Maine vei putea mai mult, mai bine. Sau nu. Ne va fi infinit mai usor daca om accepta ca astia suntem la un momet dat si acestea sunt puterile noastre. Acceptam, respiram si mergem mai departe.
    Curaj si inima buna! 🙂

    Apreciază

    Răspunde

    • Asa e, multumesc. Ce am vrut sa spun cu acest mesaj este ca nu sunt mai desteapta, mai buna, mai perfecta, mai nu stiu cum pentru ca le fac pe toate … si ca uneori nici eu nu mai pot … primesc des acest mesaj admirativ, insa stiu ca se aduna si frustrare de tip „de ce ea poate”, o traiesc si eu uneori … si vreau sa se stie ca sunt doar un om, ca doar asta e crezul meu, scriu autentic.

      Apreciază

      Răspunde

  3. A, da, e buna precizarea asta, Lucia. Si eu ma uit la mamele din online, la tine, la celelalte mamici si ma gandesc uneori: uite, ele cum pot sa le faca pe toate? Unele au doi copii si reusesc sa fie mame, sotii bune, sa isi creasca pruncii cu blandete si calm, sa aiba rabdare, sa le faca pe toate, sa fie super la job, sa scrie pe blog! O da, au timp sa scrie zilnic pe blog! Eu nu am… Cand pot aceste mame sa le faca pe toate, ma intreb? Dar asta cu perfectiunea e o iluzie si ma bucur ca ai scris prin ce treci si ai recunoscut ca nu esti perfecta. Niciuna din noi nu e. Dar daca recunoastem autentic ca nu suntem, această problemă nu ne mai bântuie, ne liniștim și putem crea mai departe 🙂

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns