Eu fără apă și cafea, nu aș putea sta.
Apa a fost pentru mine descoperire recentă, post criza de 30 de ani, când am descoperit că mirajul anilor 20 nu ține o veșnicie iar hidratarea este ultra necesară. Beau acum și apă la birou, deși au fost ani la rând în care fiecare ședință era numai la cafea.
Dar nu despre mine este vorba acum, ci despre cum îmi susține și salvează La Fântâna productivitatea în fiecare zi, de mai multe ori chiar.
Iată deci 6 situații în care mă pot baza pe La Fântâna:
- colegii mei de birou sunt pretențioși. Nu o zic eu, o zice toată lumea. Când ei cer apă, luntre – punte apă să fie, rapid. Deci bidonul accesibil mă ajută întrucât ei își pot lua singuri, și nu ajung să nu meargă direct la robinet.
- am încredere că apa este de calitate, iar asta mă relaxează căci oricâtă apă ar bea colegii mei, le va fi bine.
- aparatul are apă caldă instantanee, iar la ceas de seară colegii și directorul adjunct vor să își facă ceai. Cine mai are timp să stea să încălzească ibric să facă un ceai? Acum își iau apă caldă instantaneu.
- bidoanele mari vin direct la noi, deci nu fac un drum săptămânal să car apă de la supermarket.
- sticlele mici sunt ușor de manevrat și de transportat de colegi, elegante și dacă le pui pe masă la o întâlnire.
- șefa însă e teroare. Fără cafea dimineața la prima oră este monstru, iar cafeaua trebuie să fie intensă și tonică și mereu accesibilă, precum este Kafune.
Iar în tot acest timp pe care eu îl câștig, întrucât nu e nevoie să transport apă, să servesc apă, să schimb des bidoane, să fac ceaiuri, pot să mai scriu un articol, să mai gândesc o campanie, să finisez un logo.
Colegii mei au 4 și 6 ani, sunt copiii mei, căci eu lucrez de acasă, iar directorul adjunct este soțul meu. Șefa sunt eu 🙂 Povestea de mai sus, deși fictivă, este un vis, căci de mult timp ne tot dorim să punem în funcțiune în casă un astfel de aparat, din fix motivele enunțate, iar sticlele chiar le folosim pentru că ei le țin bine în mână. Și de mai multe ori pe seară spun „abia ai băut apă, lasă-mă să termin fraza și mă ridic să îți mai pun” sau „ceaiul se face mai greu și e târziu, îți pun lapte azi”. Deci da, ei ar fi mai independenți, iar eu mai liberă și mai productivă.
Prima oară când mi s-a predat „cultura la cafea” a fost în 2007. Eu nu am reușit să mă integrez întrucât ei și fumau, însă am văzut clar cât de unită era echipa de vânzări și ce rezultate bune aveau, deși jur că de fiecare dată când urcam la masă sau cafea, ei erau pe acolo.
De altfel, relația între productivitate și apă și cafea la birou a fost documentată, sub denumirea „watercooler conversations” și implicațiile în cultura organizațională.
Rezultatele studiilor au arătat că încurajarea angajaților să socializeze la cafea și apă disponibilă în birou sporesc colaborarea, schimbul de idei, empatia, și cresc sentimentele de apartenență la trib. Pe vremea triburilor, oamenii se adunau în jurul focului de tabară, care îi salva de prădători. Se crea acolo un sentiment de intimitate, de „suntem în asta împreună„, iar astăzi sentimentul se reactivează în jurul aparatului de cafea.
Se pare că dispariția filtrelor de cafea, a diminuat acest tip de interacțiune, prin expresoarele care servesc porții individuale de cafea, însă depinde de noi să recunoaștem forța acestor conversații și să le întreținem oriunde ne-am afla.
Acest articol a fost scris pentru competiția Spring Superblog 2017.
Multumim. Echipa La Fantana
ApreciazăApreciază
[…] Când două lichide transformă rezultatele-n pozitive […]
ApreciazăApreciază