Sunt Lucia, sunt mamă a 2 copii minunaţi de 5, respectiv 3 ani şi uneori ţip la ei. Cred că primul pas în vindecare este recunoaşterea problemei, aşa că am ales acum să îmi pun cenuşă în cap în public, pe drumul meu de vindecare, cu speranţa că rândurile pe care le voi scrie vor ajuta şi alţi părinţi aflaţi în situaţii similare.

Sigur că mi-aş putea găsi justificări în mediul familial în care am crescut şi pe care îl replic în familia mea (aşa spun terapeuţii de familie), în faptul că ţipatul dă dependenţă, aşa cum am aflat de la Dr. Laura Markham (la fel lovitul copilului, şi acesta dă dependenţă). [Detalii aici.]

Aş putea da vina pe copii, pe oricine din jur, pe stres, pe oboseală, dar adevărul este că vina îmi aparţine.

Depinde numai de mine să înţeleg furia, să nu o mai alimentez [ţipatul în pernă, sau în altă cameră, lovitul, aruncatul, înjuratul şi alte asemenea mecanisme de descărcare, deşi ajută prin faptul că nu descarci furia pe copil, în realitate întreţin focul furiei, o alimentează şi transmit către creier mesajul că situaţia chiar este un pericol, deci se justifică fight/flight. De fapt, noi dorim să transmitem creierului faptul că nu suntem în pericol, pentru a ne putea calma.], să îmi gestionez propriile emoţii, să înţeleg că furia este de fapt un răspuns la frică, neputinţă, tristeţe, şi să accept aceste emoţii fără a intra în fight or flight mode.

Un instrument despre care am aflat de la Dr. Laura Markham în timpul conferinţelor ce au avut loc luna aceasta, via Totul despre mame şi pe care vreau să îl împărtăşesc cu voi azi este Vow of yellibacy – tradus de mine Jurământ de NeŢipat.

Vă voi povesti cum functionează şi vă încurajez să îl printaţi şi să îl folosiţi în luna decembrie ca un dar eliberator pe care vi-l faceţi în primul rând vouă (ştim prea bine cât de multă vină şi câtă ruşine şi suferinţă însoţesc accesele necontrolate de furie), un dar copilului vostru dar şi întregii familii, contribuind astfel la un mediu mai calm, relaxat şi iubitor.

Vă propun acest exerciţiu pe durata lunii decembrie – schimbarea unui obicei durează 3 luni, dar m-am gândit să o luăm împreună pas cu pas, iar decembrie este luna în care ne dorim să fim mai buni, mai darnici, mai iertători, şi în acelaşi timp o lună cu mult stres legat de cadouri, vizite, obligaţii, luna cu vacanţe când avem mai mult timp alături de copil, în care el ne va încerca toate butoanele, deci luna perfectă de început.

„Ieri eram deştept şi voiam să schimb lumea. Astăzi sunt înţelept, deci mă schimb pe mine.” Rumi

Iată jurământul:

Click dreapta – save as şi apoi print!

Exerciţiul funcţionează aşa: primiţi câte o stea pe fiecare zi în care reuşiţi să vă controlaţi şi să nu ţipaţi. Ideal ar fi, dacă copilul are vârsta potrivită, să îi acordaţi lui puterea de a vă acorda o stea/bulină (ce poate el desena). Aşa îi arătaţi că nu este în regulă să ţipaţi la el, că opinia lui contează, că are şi el control asupra vieţii de familie şi că suntem oameni, greşim, dar este important să ne recunoaştem greşelile şi să lucrăm asupra lor.

Iar dacă copilul este prea mic (eu cred că de la 3 ani sigur înţelege şi poate bifa) puteţi alege un alt membru al familiei sau chiar să faceţi un exerciţiu de sinceritate şi să bifaţi singuri.

Mi-ar plăcea să fim cât mai mulţi părinţi care să facem acest exerciţiu şi să ne susţinem reciproc. Iar în ianuarie vă aştept cu drag poveştile şi jurămintele completate, din care să învăţăm cu toţii – dacă mi le trimiteţi eu promit să le public, nominale sau anonime cum doriţi (mail la mamicaautentica@gmail.com).

Eu voi pregăti un alt calendar pentru ianuarie ca să nu ne ieşim din mână!

NU UITAŢI:

• Ţipatul la copii îi învaţă că oamenii vorbesc serios, numai când ţipă. 
• Ţipatul la copii îi învaţă să ţipe înapoi.
• Ţipatul la copii îi învaţă să ţipe unii la alţii.
• Ţipatul la copii îi învaţă că este în regulă să te eliberezi de stres ţipând.
• Ţipatul la copii îi învaţă că nu merită să li se vorbească pe un ton normal.